Franța interzice iPhone 12 din cauza nivelului de radiații și cere companiei Apple să stopeze vânzarea telefoanelor cu acest model. Motivul este emiterea unui nivel ridicat de radiații electromagnetice.

Ieri, Agenția de supraveghere a radiațiilor din Franța (ANFR) a transmis gigantului în tehnologie să intervină asupra telefoanele existente și să reglementeze acest aspect. ANFR a informat Apple că, dacă nu poate rezolva problema printr-un update, trebuie să recheme fiecare iPhone 12 vândut vreodată în Franța. Dar Organizația Mondială a Sănătății a încercat anterior să atenueze temerile legate de radiațiile emise de telefoanele mobile. Aceasta mentioneză pe site-ul său că nu există dovezi că expunerea la câmpuri electromagnetice de nivel scăzut este dăunătoare pentru oameni.

Apple contestă decizia ANFR

iPhone 12 a fost lansat pentru prima dată în septembrie 2020 și  încă este vândut în întreaga lume. Apple a declarat pentru BBC că se contestă de către companie revizuirea ANFR. Apple a spus că a furnizat autorității franceze rezultate de laborator generate în urma analizelor făcute atât de companie, cât și de terți, care arată că dispozitivul respectă toate regulile relevante. Compania declară că iPhone 12 a fost recunoscut ca fiind în conformitate cu reglementările la nivel mondial privind nivelurile de radiații.

Autoritățile franceze cer gigantului digital să răspundă în două săptămâni

Potrivit agenției de presă Reuters, ministrul digitalizării din Franța, Jean-Noel Barrot, a declarat pentru ziarul francez Le Parisien că decizia se datorează nivelurilor de radiații peste pragul acceptat. El a spus că ANFR a constatat că Rata Specifică de Absorbție (SAR) a iPhone 12 este peste cea prevăzută legal.

„Se așteaptă ca Apple să răspundă în termen de două săptămâni. Dacă nu reușesc să facă acest lucru, sunt pregătit să comand o rechemare a tuturor iPhone-urilor 12 aflate în circulație. Regula este aceeași pentru toată lumea, inclusiv pentru giganții digitali”. a mai declarat Barrot.

ANFR a spus că rata SAR a dispozitivului a fost de 5,74 wați / kilogram, peste limita stabilită de Uniunea Europeană (UE) pentru un telefon atunci când este ținut în buzunar.

Decizia ce privește interzicerea vânzărilor de iPhone 12 a apărut în Franța marți, 12 septembrie, în aceeași zi în care Apple a prezentat noul iPhone15. Prezentarea noului model a fost influențată și de legislația UE, care a cerut Apple să renunțe la portul său de încărcare și să-l înlocuiască cu un cablu USB-C. Astfel, noul telefon Apple este primul din ultimii 11 ani care prezintă un port alternativ de încărcare, iar compania spune că va vinde un adaptor pentru ca oamenii să-și poată folosi cablurile pe care le au cumpărat și le folosesc deja.