Universitatea Politehnica din București, în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică București, a deschis un nou Centru Mobil de Vaccinare în Regie.
Având în vedere contextul epidemiologic actual generat de răspândirea coronavirusului SARS CoV2 precum și începerea noului an universitar dar și a perioadei de cazare în căminele studențești, conducerea Universității Politehnica din București a hotărât să vină în sprijinul studenților și cadrelor didactice universitare prin deschiderea unui nou Centru de Vaccinare în Complexul Studențesc Regie.
Astfel, începând cu 1 octombrie 2021, Universitatea Politehnica din București, în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică București, a deschis un nou Centru Mobil de Vaccinare care va fi operațional până pe 1 decembrie 2021, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-17:00.
“Dorim în primul rând să contribuim la contracararea creșterii rapide a numărului de infectări cu SARS CoV-2 în rândul populației nevaccinate. Prin acest centru vrem să sprijinim atât studenții, cadrele didactice și locuitorii din zonă, cât și autoritățile publice care luptă împotriva efectelor pandemiei. Am recomandat deja tuturor studenților și angajaților să se imunizeze pentru a putea reveni împreună la normalitate” a declarat Mihnea Costoiu, rectorul Universității POLITEHNICA din București.
Toți cei care vor trece pragul Noului Centru de Vaccinare vor putea beneficia de serurile anti-COVID ce provin de la companiile Johnson&Johnson și Pfizer.