Persoanele care au primit cel puțin un vaccin antigripal au un risc cu 40% mai redus decât cele nevaccinate, în a dezvolta boala Alzheimer, pe parcursul a patru ani. Aceasta este concluzia unui studiu al Centrului de Științe Medicale din cadrul Universității Houston (UTHealth Houston).

Cercetătorii au comparat riscul de incidență a bolii Alzheimer în cazul pacienților cu și fără vaccinare anterioară antigripală, pe un eșantion mare de adulți din SUA, cu vârsta de 65 de ani și peste.

„Am descoperit că vaccinarea antigripală la adulții în vârstă reduce riscul de a dezvolta Alzheimer timp de câțiva ani. Forța acestui efect protector a crescut odată cu numărul de ani în care o persoană a primit anual un vaccin  antigripal. Astfel riscul de Alzheimer a fost cel mai scăzut în rândul celor care au primit în mod constant vaccinul antigripal, în fiecare an”, a spus unul dintre autorii studiului, doctorul în științe medicale Avram S. Bukhbinder.

„Cercetările viitoare vor trebui să evalueze dacă vaccinarea antigripală este asociată și cu rata de progresie a simptomelor la pacienții care au deja demență Alzheimer” a adăugat Bukhbinder.

Studiul cu aproape 2 milioane de persoane 

Studiul, care vine la doi ani după ce cercetătorii de la UTHealth Houston au descoperit o posibilă legătură între vaccinul antigripal și riscul redus de apariție a bolii Alzheimer, a analizat un eșantion mult mai mare decât cercetările anterioare, incluzând 935.887 de pacienți vaccinați împotriva gripei și 935.887 de pacienți nevaccinați.

În timpul programelor de monitorizare de patru ani, din cadrul studiului, s-a constatat că aproximativ 5,1% dintre pacienții vaccinați împotriva gripei au dezvoltat boala Alzheimer. În timp ce, 8,5% dintre pacienții nevaccinați au dezvoltat aceasta boală pe parcursul monitorizării.

Studii suplimentare

Aceste rezultate subliniază efectul protector puternic al vaccinului antigripal împotriva bolii Alzheimer, potrivit autorilor studiului. Cu toate acestea, mecanismele care stau la baza acestui proces necesită studii suplimentare. „Deoarece există dovezi că mai multe vaccinuri pot proteja de boala Alzheimer, ne gândim că acesta nu este un efect specific al vaccinului antigripal”, a spus profesorul Paul. E. Schulz, specializat în neurologie și neurodegenerative.

„În schimb, credem că sistemul imunitar este complex, iar unele modificări, cum ar fi pneumonia, îl pot activa într-un mod care agravează boala Alzheimer. Dar alte lucruri care activează sistemul imunitar pot face acest lucru într-un mod care protejează de boala Alzheimer. În mod clar, avem mai multe de învățat despre modul în care sistemul imunitar  înrăutățește sau îmbunătățește rezultatele în această boală.

Vaccinul COVID-19 și Alzheimer 

În plus, pe măsură ce trece mai mult timp de la introducerea vaccinului COVID-19 și devin disponibile date ca urmare a unor perioade mai lungi de monitorizare a celor vaccinați, Bukhbinder a menționat că un studiu care să investigheze dacă există o asociere similară între vaccinarea COVID-19 și riscul bolii Alzheimer chiar va merita efortul.