Nu slăbești dacă mânânci doar până la 13.00. Acumularea caloriilor la începutul zilei nu are efect asupra pierderii în greutate
Consumul restricționat de alimente nu slăbește. Mâncatul la anumite ore ale zilei nu influențează greutatea în rândul adulților supraponderali cu prediabet sau diabet. Aceasta este concluzia unui studiu de 12 săptămâni, publicat de Asociația Americană a Inimii.
Adulții ce au făcut parte din studiu au consumat aceleași alimente sănătoase, pre-preparate. Dar, un grup a consumat cea mai mare parte a caloriilor înainte de ora 13:00, zilnic, comparativ cu celălalt grup, care și-a consumat 50% din calorii după ora 17:00.
Mâncatul doar în prima parte a zilei nu a afectat greutatea în rândul adulților supraponderali cu prediabet sau diabet. Concluzia a reieșit din cercetările preliminare, prezentate în cadrul sesiunilor științifice ale Asociației Americane a Inimii, desfășurate pe parcursul acestei luni.
Contează orele la care mâncăm?
„Ne-am întrebat mult timp dacă mâncatul la anumite ore afectează modul în care corpul folosește și stochează energia”, a spus autorul studiului, Nisa M. Maruthur, profesor asociat de medicină, epidemiologie și asistență medicală la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore.
„Majoritatea studiilor anterioare nu au controlat numărul de calorii, așa că nu a fost clar dacă persoanele care au mâncat mai devreme au consumat mai puține calorii. În acest studiu, singurul lucru pe care l-am schimbat a fost momentul în care mâncăm”, a adăugat profesorul Maruthur.
41 de adulți, în studiu
Echipa de medici și cercetători a urmărit pe parcursul studiului 41 de adulți supraponderali. Cei mai mulți participanți (90%) erau femei afro-americane, cu prediabet sau diabet, având o medie de vârstă de 59 de ani. Douăzeci și unu dintre adulți au urmat un tipar alimentar restricționat în timp, limitând consumul la anumite ore ale zilei și au consumat 80% din calorii înainte de ora 13.00.
Ceilalți 20 de participanți au mâncat la ore obișnuite, în timpul unei ferestre de 12 ore, consumând jumătate din caloriile zilnice după ora 17:00, pe parcursul celor 12 săptămâni de studiu. Toți participanții au consumat aceleași mese pre-pregătite, sănătoase, furnizate special pentru studiu. Greutatea și tensiunea arterială au fost măsurate la începutul studiului, apoi la patru săptămâni, opt săptămâni și 12 săptămâni.
Analiza a constatat că persoanele din ambele grupuri au slăbit și au beneficiat de scăderea tensiunii arteriale, indiferent de momentul în care au mâncat.
„Am crezut că grupul care a avut consumul mai multor calorii în prima parte a zilei ar pierde mai mult în greutate. Totuși, acest lucru nu s-a întâmplat. Nu am văzut nicio diferență în privința pierderii în greutate pentru cei care și-au consumat majoritatea caloriilor mai devreme față de cei care au făcut același lucru mai târziu, pe parcursul unei zile. Nici tensiunea arterială nu s-a modificat”, a spus Maruthur.
Cercetătorii colectează acum informații mai detaliate despre tensiunea arterială înregistrată pe parcursul a 24 de ore. Acestea vor fi coroborate cu rezultatele unui studiu privind efectele consumului restricționat de alimente, în timp, asupra zahărului din sânge, insulinei și a altor hormoni.
„Aceste descoperiri ne vor ajuta să înțelegem mai bine efectele acestui tip de consum asupra sănătății cardiometabolice”, a spus profesorul coordonator al studiului.