Asociația Națională a Hemofilicilor din România și Asociația Inițiativa Pacientul 2.0 au lansat ”Ghidul pacienților cu hemofilie în perioada pandemiei COVID-19”.

Documentul vine cu o serie de recomandări și informații utile în sprijinul pacienților hemofilici atât în perioada pandemiei cu noul coronavirus, cât și după.

”Comunitatea hemofilică din țara noastră trăiește cu teamă și cu nesiguranță în ceea ce privește asigurarea continuării tratamentului antihemofilic. Pacienții cu hemofilie trebuie să beneficieze de tot sprijinul de care au nevoie, să aibă acces la informație pentru a se proteja, dar și pentru a avea acces la tratament. Facem un apel și către autorități să nu uite de această categorie de bolnavi cronici și să le acorde susținerea necesară”, a spus Nicolae Oniga, președinte ANHR.

”Pacienții cu hemofilie fac parte din categoria pacienților cronici mai vulnerabili la infecția cu COVID-19. Totodată, fac parte și din categoria celor care au nevoie de tratament continuu pe care, din păcate, îl pot ridica numai de la spital. Acesta ar fi un impediment față de ceilalți pacienți care pot lua tratamentul de la farmacie. La Institutul Fundeni din București, de exemplu, pacienții merg să ridice factorul de care au nevoie. Recomandarea este să sune cu o zi înainte pentru a putea fi trecuți pe lista care permite accesul în spital”, a explicat dr. Melen Brînză, medic specialist Hematologie, Institutul Clinic Fundeni. În această perioadă, pacienții cu hemofilie trebuie să țină cont de o serie de recomandări. Una dintre ele este continuarea tratamentului. ”Această întrerupere a tratamentului poate afecta. Dacă este o formă severă de hemofilie și pacientul era pe profilaxie, întreruperea tratamentului crește riscul de sângerare și de apariție a accidentelor hemoragice spontane”, a atras atenția dr. Cristina Tărniceriu, medic primar hematolog, Spitalul Sf. Spiridon din Iași, și Coordonatorul Progamului Național de Hemofilie din Iași.

Prevenție

Persoanele cu hemofilie trebuie să respecte regulile generale de prevenție (să stea în casă cât mai mult, să se spele pe mâini cu apă și săpun cel puțin 20- 30 de secunde sau să se curețe cu un dezinfectant pe bază de alcool, să poarte mască și mănuși dacă sunt nevoite să iasă din casă), să igienizeze mediul în care trăiesc (toate suprafețele cu care intră în contact – clanțe, întrerupătoare, robineți, telefon mobil, etc – trebuie dezinfectate cu soluții speciale). De asemenea, chiar dacă stau
acasă, este bine să își facă un program de exerciții, deoarece mișcarea ajută foarte
mult persoanele cu hemofilie.

În plus, trebuie să evite, pe cât se poate, traumatismele sau ridicare excesivă de
greutăți, care pot duce la internări în spital. Urgențele care necesită internare sunt
sângerările severe (hemoragiile digestive), hemoragiile postraumatice, survenite în
urma unei lovituri la cap, de exemplu, sau hemoragiile articulare care, netratate,
pot duce la pareze, etc.
Ghidul poate fi consultat AICI.