Știai că o simplă donare de celule poate vindeca o persoană cu o formă de cancer de sânge?

La fiecare 35 de secunde, undeva în lume, cineva este diagnosticat cu un tip de cancer de sânge: limfom malign, leucemie, mielom multiplu. Pentru mulți pacienți, transplantul de celule stem hematopoietice înseamnă o șansă în plus la viață. În peste 70% din cazuri, donatorul compatibil nu este din cadrul familiei. În România, 37 de persoane cu cancer de sânge așteaptă un donator compatibil. Șansa acestora de a găsi un donator compatibil crește direct proporțional cu numărul potențialilor donatori din România. în fiecare an, 3 români din 100.000 sunt diagnosticați cu un cancer de sânge (limfom, leucemie, mielom multiplu).

Cum poți salva o viață

Oricine poate salva viața unui pacient cu un tip de cancer al sângelui. Singurele condiții sunt să aibă între 18 și 45 de ani, o stare de sănătate bună, să vrea să ajute și să se înscrie în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

„Înscrierea ca donator voluntar în Registru este foarte simplă. Tot ce trebuie să faceți este să intrați pe www.registru-celule-stem.ro/implicate/, să vă informați și să urmați pașii de înscriere. Primiți acolo toate instrucțiunile pas cu pas. Înscrierea în Registru nu înseamnă în mod obligatoriu că veți și dona. Dacă se va întâmpla să fie o compatibilitate de 100% cu un pacient geamăn cu dv., atunci aveți șansa unică de a dona și salva o viață”, spune dr. Aurora Dragomirișteanu, director general, Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

Este nevoie de cât mai mulți voluntari

„Un număr mai mare de donatori voluntari înseamnă mai multe șanse pentru pacienții care au nevoie de transplant”, afirmă și Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Pentru pacienții din România cu cancere de sânge, șansele de a găsi un donator 100% compatibil ar crește dacă și numărul celor înscriși ar fi mai mare. 72.291 români s-au înscris până acum în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice. Puțin, însă, comparativ cu numărul persoanelor înscrise în registrele din alte țări.

Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerelor de Sânge este marcată la nivel internațional, în fiecare an, pe 28 mai. Evenimentul este dedicat atât pacienților și familiilor lor, cât și tuturor oamenilor care pot fi șansa unui pacient cu cancer de sânge prin înscrierea în Registrul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice ca potențiali donatori de celule stem hematopoietice.

43 de pacienți transplantați în ultimele 4 luni

În timpul pandemiei COVID-19, la Institutul Clinic Fundeni, activitatea de transplant a continuat.

„În această situație specială, cu care nu ne-am mai confruntat, am reușit, totuși, să continuăm procedurile de transplant de ugență. În primele patru luni ale anului am făcut 43 de transplanturi. E drept că procentul este mai mic cu aproximativ 30% decât anul trecut. Încă din luna februarie am făcut reglementări legate de procedura de transplant în timpul pandemiei. Aceste boli nu stau pe loc și este important să ajutăm cât mai mulți pacienți. Pentru asta, avem nevoie și de cât mai mulți oameni înscriși în registru”, atrage atenția prof. dr. Alina Tănase, medic hematolog, președinte Societatea Română de Transplant Medular.

Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice din România este conectat cu registrele altor 52 de țări, iar împreună numără în prezent 36.755.137 de donatori.

Ce sunt celulele stem hematopoietice

Celulele stem sunt considerate componentele de bază ale vieţii. Celulele stem stau la baza formării oricărui tip de celulă din organism. Celulele stem hematopoietice sunt celule capabile să se transforme în orice tip de celulă adultă (funcţională) a sângelui şi a sistemului imunitar. Se recoltează de la adulți din sânge periferic sau din măduva osoasă. Ele sunt folosite în tratarea și vindecarea cancerelor de sânge.

Cum se pot dona celulele stem hematopoietice

Donarea din sângele periferic presupune două etape. Prima presupune injectarea sub piele, timp de trei zile consecutive (de două ori pe zi), a unei proteine sintetizate denumite factor de creștere. A doua etapă este donarea efectivă, a patra zi, printr-un procedeu denumit afereză. Se montează un cateter pe vena femurală (de la picior), cu ajutorul căruia veți fi cuplat la un aparat care va colecta, prin filtrare, celulele stem necesare pentru transplant. Sângele filtrate revine în organism pe cale intravenoasă. Procedura nu este dureroasă, nu necesită anestezie și durează, în medie, 3-5 ore. Toate procedurile medicale sunt decontate. Donatorii beneficiază de concediu medical în aceste zile și, la nevoie, încă șapte zile suplimentar.

Donarea din măduva osoasă se face sub anestezie generală, celulele fiind recoltate din osul bazinului cu ajutorul unui ac și al unei seringi. Puteți pleca acasă în cel mult 24 de ore de la donare, iar refacerea are loc în decurs de o săptămână de la donare.