Finanțarea este principalul motiv de întrerupere a tratamentului la pacient, au atras atenția participanții la dezbaterea ”Accesul pacienților din România la servicii oncologice și hemato- oncologice de calitate și terapii adecvate”, organizată în cadrul proiectului ”Împreună Învingem Cancerul”.

”Dacă avem finanțare doar pentru jumătate de an, iar spitalele termină fondurile și nu pot face achiziții, medicamentele nu vor ajunge la pacient”, a afirmat Radu Gănescu, președinte Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC).

România beneficiază de mai multe proiecte din fonduri europene pe zona de screening. ”Avem aceste miliarde din bani europeni cu care putem îmbunătăți infrastructura de sănătate. Institutul Oncologic București va avea la dispoziție fonduri pentru a își face un corp nou, pentru a oferi condiții mai bune pacienților. Institutul Oncologic din Timișoara poate fi construit cu bani din PNRR”, a explicat dr. Cristian Bușoi, președinte Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE), Parlamentul European, raportor pentru Programul de Sănătate al UE – EU4Health .

România este singurul stat membru care deține un program dedicat domeniului Sănătate, care este finanțat din politica de coeziune.

”Programul Sănătate alocă aproximativ 970 de milioane de euro pentru combaterea cancerului, fie că vorbim de investiții în infrastructura de sănătate sau de intervenții de tip FSE+ (instrument de formare a personalului și furnizare de servicii medicale). Persoanele care pot beneficia de serviciile de screening sunt cele din categoriile vulnerabile- dezavantajate socio-economic și din comunități marginalizate”, a completat și Mariana Acatrinei, director Direcția Direcția Programare Autoritatea de Management Program Operațional Sănătate (AMPOS), Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Mai multe informații despre Programul Sănătate – pe  https://mfe.gov.ro/minister/perioade-de-programare/perioada-2021-2027/autoritatea-de-management-pentru-programul-sanatate/.

Proiectul ”Împreună Învingem Cancerul” este derulat, din 2020, de revista Politici de Sănătate cu sprijinul Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM).